Română (România)English (United Kingdom)Italian - ItalyFrench (Fr)Nederlands - nl-NL

Facebook

Vizitatori

418291
AstaziAstazi168
IeriIeri179
Saptamana aceastaSaptamana aceasta904
Luna aceastaLuna aceasta3162
TotalTotal418291
54.196.105.189
US
UNITED STATES
US
Vizitatori 53

This page uses the IP-to-Country Database provided by WebHosting.Info (http://www.webhosting.info), available from http://ip-to-country.webhosting.info

Ciobanescul Românesc Carpatin, câinele national (II) PDF Imprimare Email
Evaluare utilizator: / 10
Cel mai slabCel mai bun 

Ciobănescul Românesc Carpatin, câinele naţional (II)
Editia: 173 (1034) din 2008-07-14
Autor: Ing. Deak Andrei Petru

Cosmin de Satu Nou

Carpatinul are un comportament asemănător cu al lupului şi în ceea ce priveşte hrănirea şi grija faţă de proprii pui. Lupii întorşi de la vânătoare îşi hrănesc puii rămaşi în vizuină prin regurgitarea hranei ingerate de către aceştia. Aceeaşi practică se poate observa la femelele de carpatin, chiar şi la cele crescute în gospodării, comportament care nu se întâlneşte la alte rase. Adaptându-se condiţiilor aspre din munte, carpatinul a devenit un câine foarte rezistent. Lupta continuă cu prădătorii a fortificat rasa. În lipsa contactului cu alte rase, carpatinul a rămas până la noi în toată puritatea sa, fiind un câine rustic, natural.
Înscrisurile referitoare la atestarea carpatinului datează din anii 1920, existând încă din acea perioadă o activitate chinologică susţinută, manifestată prin expoziţii, reviste de specialitate, încercări de a trezi interesul faţă de câinele nostru naţional. Dintre publicaţiile aniilor 30’ care acordau ample spaţii câinelui naţional se remarcă: „Revista Ştiintelor Veterinare” şi revista „Carpaţii” editată la Cluj-Napoca.
„Revista Ştiinţelor Veterinare” din februarie 1934 găzduieşte un articol dedicat câinelui ciobănesc român, semnat de către Dr. G. Rădulescu-Calafat, în care autorul vorbeşte despre câinele ciobănesc românesc ca rasă de sine stătătoare. Cităm: „Câinele nostru ciobănesc, ... dacă privim cu de-amănuntul, constatăm că este un tip aparte, o rasă proprie ţării noastre, care trebuie să-şi găsească cât mai curând aprecierea meritată, reuşindu-se să se lămurească şi să se definească odată, hotărâtor, rasa câinelui ciobănesc naţional” . Autorul remarcă faptul că, până la acea dată, s-a făcut prea puţin pentru promovarea câinelui nostru ciobănesc. În afară de fam. Brătianu, Gen.Adj.Angelescu, Ing. Ştefănescu, Col. Manolescu, Băicoianu, Pass, Vines, ş.a., care au cunoscut şi apreciat calităţile şi caracterul deosebit al ciobănescului carpatin, pe care l-au selecţionat, în rest, nu s-a arătat o veritabilă solicitudine pentru rasa noastră autohtonă, din partea publicului larg sau a proprietarilor şi crescătorilor de câini din ţară. Totuşi, autorul consemnează perseverenţa şi eforturilor , pe care anumite asociaţii le depun pentru selecţia şi recunoaşterea câinelui ciobănesc naţional. Este vorba despre: „Societatea pentru Îmbunătăţirea Rasei Canine din România” fondată în 1928 şi „Asociaţia Proprietarilor de Câini de Rasă din România” fondată în 1931. Tot în anul 1928 a luat fiinţă în Cluj-Napoca „Societatea Reuniunea Regnicolară a prăsitorilor de câini din România”. Aceste asociaţii aveau înscrise în statutele lor „asigurarea bunei selecţiuni a câinelui românesc naţional”. Dorinţa recunoaşterii internaţionale a ciobănescului român este materializată prin realizarea primului proiect de standard în anul 1934, standard întocmit de către Institutul Naţional Zootehnic. Acest prim standard, prezentat integral în acelaşi articol din Revista Ştiinţelor Veterinare – februarie 1934, foarte asemănător cu Standardul actual al rasei Ciobănesc Românesc Carpatin, descrie în mod clar câinele ciobănesc român, de tip Lupoid, de culoare cenuşie. Este menţionată culoare cenuşie ca cea corectă şi se precizează că exemplarele de alte culori sau cu pete (bălţate) provin din corciri. Pe coperta revistei este prezentată fotografia unui câine ciobănesc (carpatin) care a obţinut Premiul I la a 4-a Expoziţie Canină din Bucureşti organizată în anul 1931, câine aflat în proprietatea Colonelului Manolescu. Cât priveşte calităţile ciobănescului carpatin, acel prim standard prevedea: „Câinele nostru ciobănesc indică forţă, inteligenţă, rezistenţă, înţelepciune, foarte credincios faţă de stăpân, dar agresiv faţă de străini, căci el are o deosebită plăcere de a ataca”. Cât priveşte aspectul general standardul descria ciobănescul românesc ca fiind: „De o conformaţie puternică, viguroasă, masivă, formând un tot armonic sprinten şi plin de vioiciune” . Chinologii acelor vremuri, cei ce iubeau câinele naţional, au făcut primul pas spre recunoaşterea internaţională a ciobănescului român prin elaborarea acelui proiect de standard în 1934, dar cu siguranţă nu şi-au imaginat că vor trece peste 70 de ani până când Ciobanescul Românesc Carpatin avea să fie recunoscut internaţional şi să ocupe locul binemeritat în chinologia internaţională.
Autor: Ing. Deak Andrei Petru

Ultima actualizare în Marţi, 11 Ianuarie 2011 10:45