Adresa: RO, Loc. Reghin, str. Pandurilor, nr.121

Standard de rasa

18.08.2015 / RO FCI-Standard Nr.350

CIOBANESC ROMANESC CARPATIN

(Romanian Carpathian Sheperd Dog)

Traducerea: Zavoian Codruta Mihaiela

ORIGINE: Romania

DATA DE PUBLICARE A STANDARDULUI DE ORIGINE IN VIGOARE:09.06.2015

UTILZARE: Caine de turma utilizat de secole de catre pastorii romani din Muntii Carpati, pentru paza turmelor, fiind in acelasi timp si un excelent paznic

CLASIFICARE F.C.I.:
Grupa 1  ciobanesti si caini de cireada (cu exceptia cainilor de cireada elvetieni).
Sectiune 1 Caini ciobanesti.
Fara proba de lucru.

SCURT SUMAR ISTORIC: Ciobanescul Romanesc Carpatin a fost selectionat dintr-o rasa endemica prezenta in spatiul Carpato-Danubian. De secole, criteriul principal de selectie a fost utilitatea sa, acest caine pastrandu-si caracterul intact pana in prezent.
Primul standard al rasei a fost redactat in 1934 de catre Institutul National  Zootehnic. Prezentul standard a fost modificat si revizuit in 1982, 1999 si 2001 de catre Asociatia Chinologica Romana,iar in 2002 Comisia Tehnica a A.Ch.R. a reformulat  standardul in conformitate cu modelul propus de Federatia Chinologica Internationala.

ASPECT GENERAL: Caine de talie relativ mare, agil, niciodata greoi,cu aspectu general  viguros. Corp de format rectangular, crupa lata, usor inclinata, pieptul este lat si adanc, umar lung si usor inclinat. Dimorfismul sexual este bine marcat, masculii fiind mai inalti si mai puternici decat femelele.

PROPORTII IMPORTANTE:

  • Lungimea craniului este usor mai mare sau egala cu jumatate din lungimea totala a capului.
  • Lungimea corpului este intodeauna mai mare decat inaltimea la greaban. Femelele pot avea regiunea lombara  putin mai lunga.
  • Adancimea pieptului este  aproximativ jumatate din inaltimea la greaban.

CARACTER / TEMPERAMENT: Caine cu un instinct natural de paza,curajos, se distinge prin atasamentul sau instinctiv si neconditionat fata de turma si stapanul sau. Este un caine demn, calm si echilibrat.

CAPUL: Tip lupoid.

REGIUNE CRANIANA: Ciobanescul Romanesc Carpatin este de tip mezocefalic, capul fiind puternic dar nu greoi. Fruntea este lata si usor rotunjita; mai lat intre urechi  se ingusteaza progresiv spre stop. Depresiunea frontala este relativ lunga si suficient de pronuntata.
Stop: Moderat, niciodata prea pronuntat sau prea sters.

REGIUNE FACIALA:
Nasul: Mare, lat si intodeauna neagru.
Botul: Puternic,in sectiune aproximativ oval, in forma de trunchi de con. Lungimea lui este usor mai mica sau cel mult egala cu cea a craniului.
Buze: Groase, bine pigmentate, stranse si bine aplicate, cu o comisura bine inchisa.
Maxilare/dinti: Maxilare solide,puternice si drepte. Dentitie puternica; muscatura in foarfeca cu arcadele incisive  usor rotunjite.

Obraji: Uscativi, maseteri puternici dar niciodata proeminenti. Pielea este bine intinsa.
Ochi: Migdalati, usor oblici, nu prea mari in raport cu dimensiunile craniului,  culoare: diverse nuante de maro.Ochii pot fi mai deschisi la culoare insa niciodata galbeni. Nu sunt proeminenti si nici infundati in orbite. Pleoapele sunt negre si imbraca bine forma globului ocular.
Urechi: Nu prea mari, triunghiulare, prinse putin mai sus fata de linia ochiului, cu extremitatea usor rotunjita, bine lipite de obraji.

GAT: Musculos, foarte puternic, de lungime medie, formand un unghi de cca. 50o in raport cu orizontala.

CORP:: viguros, bine dezvoltat, de forma usor rectangulara.

Linia superioara: Dreapta si ferma.
Greaban: Putin marcat.
Spate: De lungime potrivita, drept, solid si musculos.
Sale: Puternice si musculoase dar nu prea late, de lungime potrivita, nici prea lungi (linia superioara pierzand astfel din fermitate), nici prea scurte.
Crupa: Musculoasa si lata, de lungime potrivita, usor inclinata, niciodata cazuta.
Piept: Bine dezvoltat,adanc, bine coborat pana la nivelul coatelor, destul de lat. Coaste solide, bine arcuite, niciodata in butoi.
Linia inferioara:Potrivit de ridicata, abdomen ridicat dar nu supt si nici cazut.

COADA: Prinsa destul de sus, stufoasa, acoperita de par abundent. In repaos, ea este purtata jos, dreapta sau usor in forma de sabie, atingand punctul jaretului. Cand cainele este atent sau in actiune, ea este purtata ridicata, putand depasi nivelul spatelui; nu este nici culcata si nici rulata pe spate.

MEMBRE:

MEMBRE ANTERIOARE: Cu osatura puternica.
Vedere de ansamblu: Vazute din fata sau din profil, membrele anterioare au aplomburi bune si sunt perpendiculare pe sol.
Umeri: Solizi, potrivit inclinati.
Coate: Bine apropiate de corp, nedeviate la exterior sau rasucite spre interior.
Antebrat: Drept, foarte viguros, cu sectiune ovala.
Metacarpiene: Scurte, usor inclinate.
Labe anterioare: Ovale, masive, compacte.

MEMBRE POSTERIOARE:
Vedere de ansamblu: Cu aplomburi bune. Musculoase, cu osatura solida si cu angulatii bune
Coapsa: Lata, foarte musculoasa.
Gamba: Puternica, musculoasa, de lungime potrivita.
Jaret: Solid, ferm, nici prea inalt (determinand astfel o accentuare a angulatiei grasetului), nici prea coborat.
Metatars: Solid, vertical.
Labe posterioare: Ovale, bine dezvoltate si compacte, usor mai mici decat cele anterioare. Degetele sunt arcuite si stranse. Se vor indeparta eventualii pinteni, mai putin in tarile unde aceasta practica este interzisa prin lege. Cuzinetii sunt elastici si rezistenti.

MISCARE/ALURA: Miscarea este degajata si cu o buna alonja. Trapul este viguros si sustinut. Membrele se misca in planuri paralele.

PIELE: Pigmentata cenusiu. Trufa, marginile pleoapelor si buzele trebuie sa fie de culoare neagra. Se prefera unghiile de culoare cenusie sau neagra.

ROBA:

PAR: Parul este aspru, des si drept. Subparul este dens si moale. Cu exceptia capului si fetelor anterioare ale membrelor unde parul este scurt si plat, parul este abundent pe tot corpul, de lungime potrivita. Pe gat, fata posterioara a membrelor si pe coada, parul este mai lung, abundenta parului in aceste regiuni fiind tipica.

CULOARE: Nisipiu-carbunoasa (lupie), cu nuante diferite, adesea mai deschise pe partile laterale si mai inchise pe partea superioara a trunchiului.Sunt  permise pete albe pe  bot,frunte,gât si piept, membre și coada.

TALIE SI GREUTATE:
Inaltime la greaban: Masculi: Inaltimea Ideala 65-73 cm (+/- 2 cm )

Femele:Inaltimea ideala 59-67 cm ( +/- 2 cm ).

Totusi impresia generala este intotdeauna cea mai importanta
Greutate: In raport cu talia, dand impresia unui caine puternic dar nu greoi.

DEFECTE: Orice abatere fata de cele de mai sus constituie un defect care se va penaliza in functie de gravitatea abaterii respective ce afecteaza starea de sanatate si bunastarea cainelui si masura in care este afectata capacitatea de a-si indeplini sarcinile traditionale.

DEFECTE GRAVE:

  • Orice abatere fata de cele de mai sus si care afecteaza utilitatea.
  • Constitutie fragila sau prea greoaie.
  • Ochi de culoare prea deschisa ( galbeni)
  • Pleoape inferioare foarte cazute, descoperind globul ocular, buze foarte carnoase si comisuri cazute.
  • Defecte importante de pigmentatie.
  • Lungime excesiva a corpului (mai mult de 10%) sau corp inscriptibil intr-un patrat.

DEFECTE ELIMINATORII:

  • Exemplare agresive, fricoase sau foarte timide
  • Orice exemplar prezentand anomalii fizice sau comportamentale va fi descalificat
  • Letargic
  • Exemplare clar atipice, cu aspect ce aminteste de acela al molossoizilor.
  • Lipsa unui PM3 si a altui dinte, lipsa unui canin, lipsa unui PM4, lipsa unui molar sau lipsa a trei dinti sau mai multi (cu exceptia  PM1 si M3).
  • Prognatism superior, prognatism inferior, muscatura in cleste.
  • Osatura foarte fina.
  • Cutie toracica insuficient dezvoltata.
  • Lipsa subparului, par altfel decat scurt pe cap si fetele anterioare ale membrelor; par cret sau grifonat, par sarmos, par lung, moale, matasos, formand carare pe mijlocul spatelui.
  • Depigmentare importanta a pleoapelor, a trufei, a pielii sau a buzelor; heterocromie oculara (ceacar).
  • Culoare : maron, tigrat, galben sau baltat cu aceste culori.

N.B.: Masculii trebuie sa aiba doua testicule cu aspect normal, complet coborate in scrot. La reproductie se vor folosi doar exemplarele functionale si clinic sanatoase ce prezinta conformatia tipica rasei.

Aici este versiunea oficiala a standardului in limba engleza , de pe siteul FCI

Aici este traducerea in format pdf. 

Acest continut este protejat!