http://timisoara.tvr.ro/omul-si-salbaticiunile-padurii-viata-impreuna_24710.html?fbclid=IwAR0F5I3LEEcX2_hRRUp37QI3xPggxpcrPvuhIwoq0d7yYAQg9BsOB_CMQss
Ăsta e motivul principal pentru care mă aflu undeva în zona Brad, împreună cu un grup de jurnalişti şi cu specialişti de mediu, într-o călătorie pe alocuri de-a dreptul iniţiatică, în care (re)descoperim ideea coexistenţei dintre oameni şi carnivorele mari.
Şi nu sălbăticiuni, căci termenul, deşi nevinovat, e folosit adesea cu conotaţie negativă, şi deloc justificată.
Primul punct pe harta noastră, una extinsă, este în pădurile din zona Brad, mai precis la Bulzeştii de Sus. Se înserează pe nesimţite, iar noi ne afundăm în pădurea tot mai deasă, numai bine pentru a avea toate condiţiile necesare pentru următoarea activitate: chemarea lupilor, parte din monitorizarea pe care specialiştii o desfăşoară constant aici şi în alte părţi.
Localnicii, fermierii, sunt printre cei interesaţi de subiectul coexistentei om – mamifer mare, şi ,prin urmare, o categorie implicată, căci conflictele între cele două părţi apar în special în zonele unde sunt preponderente activităţi agricole tradiţionale precum oieritul. E cunoscut faptul că, de-a lungul vremii, natura şi-a luat mereu tributul, de ambele părţi ale baricadei, dar acum este vitală găsirea şi implementarea unor soluţii care să reducă şi chiar să anihileze înfruntarea om-animal.
A doua zi, drumul ne duce mai întâi la Bucova, în judeţul Caraş-Severin, la ceea ce specialiştii numesc o stână pilot. O soluţie viabilă pentru a oferi siguranţă unei stâne este câinele de pază. Nu unul oarecare, ci unul de rasă, iar Ciobănescul Românesc Carpatin este o rasă pur românească, veche de secole şi adaptată realităţilor din Carpaţi. Cu soluţia aceasta, parte din proiectul LIFE Connect Carpathians, au mers către localnici cei de la Organizaţia Fauna and Flora International.
E fascinant cum meserii vechi de când lumea şi fac încă loc în mersul firesc al lucrurilor în secolul 21. Fără ele nu am putea, cum la fel nu am putea fără natură, pe care e musai, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să o păstram şi să-i purtăm de grijă. La stupină, bunăoară, avem miere dacă albinele trudesc să o producă, şi asta numai dacă au de unde să îşi procure materia primă. Anumite plante există numai dacă trăiesc prin preajmă anumite specii de animale…. Şi uite aşa mergem pe firul lanţului trofic…. Până hăt în Ţara Zarandului, tocmai la Petriş, în inima unui sit Natura 2000. Varietatea spectaculoasă a florei de aici, lipsa poluării şi, nu în ultimul rând, tradiţia, fac din Ţara Zarandului un adevărat rai al apicultorilor, iar mierea de aici, curată ca lacrima, e o delicatesă.
Siguranţă, asta caută oamenii. Siguranţă, de asta au nevoie şi animalele sălbatice, pentru ca speciile să nu ia calea dispariţiei. În condiţiile date, cu aşezări umane şi infrastructură dezvoltate galopant, situaţia habitatelor s-a schimbat profund, omul a acaparat un teritoriu ce nu-i era dedicat şi acum se simte el însuşi cotropit. E vorba despre o coexistentţă ce ar trebui să se desfăşoare natural, paşnic, iar forţa nu e o soluţie. Soluţiile există, sunt date de specialişti, e nevoie doar de timp şi de minţi deschise pentru a fi puse în practică. E parte din treaba aceea cu dezvolarea durabilă. Şi singura valabilă.
Despre care vom mai povesti şi pe alte Drumuri aproape.
